ZADARNICIE

Doamne Tu ne-ai învatat ca sa iubim

Si sa iertam si oameni buni sa fim

Dar daca putina bunastare am avea

Dorintele sa-ti respectam noi am putea

Dar când vezi atâta saracie-n juru-ti si atâta suferinta

Cam greu mai poti pastra o picatura de credinta

Când ne luptam si tragem sa câstigam o-mbucatura

Si-o pierdem si pe aia Doamne sau ne-o fura

Ceva sa realizez rabdat-am Doamne,stiu doar eu

Ce mult am chinnuit si cât mi-a fost de greu

Si-atunci când cred ca totul s-a sfârsit si-i bine

Necazul,stricaciunea,iata în fortza vine

Nu-ti cer sa-mi dai în plus nimic din ce nu merit

Vreau doar sa-mi dai rasplata pentru ce-am muncit

Ajuta-ma sa pot sa reusesc,cu marea ta putere

Ca Tu ai zis ca dave-i aceluia ce-ti cere

Acum îti cer Doamne de vrei sa ma ajuti

Din spatele-mi bolnav sa iei una din cruci

Caci,Doamne cât am fost eu de pedepsita

Nici un pacatos din lume nu cred ca merita

C-acum,acolo sus la tine cu chip de îngeras

Sta ce-am avut mai scump în lume:iubitu-mi copilas

Si-a chinuit sarmanul în viata scurta ce-a trait

Si nu stiu de ce atâta sa-ndure el a trebuit...

Acum stiu Doamne durerea ce-ai simtit

Când fiul tau a fost pe cruce rastignit

Dar daca El pentru a noastre pacate a platit

Fiul meu drag pentru cine,el a patimit???

Ce-am gresit atât de mult,ma tot gândesc mereu

De nu am parte de nimic,nici de fiul meu

Caci din ce încerc sa fac nimic nu reusesc

Când simt ca ma ridic,din nou ma poticnesc

Arata-mi Doamne calea si iarta-ma de poti

Si lasa-ma sa înaintez sau daca Tu socotzi

Ca nu merit,atunci te rog,te rog ia-mi tot

Ia-mi si viata ca-i mai bine eu socot

Ce rost mai are oare în asta lume sa traiesc

Când se darâma tot ce-ncerc sa construiesc?

Ce rost are sa ma ridic de câte ori ma poticnesc

Când stiu ca niciodata nu o sa reusesc???...

În haosul pe care noi viata îl numim

Si îndrumati de ceea ce credem ca-i destin

Dupa himere ascunse cu totii alergam

Si în final nimic,nimic nu câstigam

Caci totul e neant,un abis întunecat

Din care la suprafata eu m-am ridicat

Si din cenusa proprie am renascut din nou

Ca în final s-ajung iar într-un cavou

Din neagra întunecime ma lupt si ies afara

Sa vad lumina calda,a soarelui comoara

Si îmi înfrunt destinul,amarnic,dureros

Si ca un Sisif damnat alunec iar în jos...

                                      S.Sicoe